Germania: primul adăpost pentru femei victime ale violenței s-a deschis acum 50 de ani

Berlin — Un adăpost oferă femeilor lovite, amenințate sau controlate locuință, cât timp își lămuresc pașii următori, și loc pentru copiii lor³ . Astăzi există în țară circa 400 de adăposturi și locuințe de refugiu, iar anul trecut au căutat acolo protecție peste 13.000 de femei și peste 15.000 de copii și adolescenți, potrivit asociației Frauenhauskoordinierung^1,2 .

Locurile nu ajung: Convenția de la Istanbul ar cere Germaniei aproape 20.000, dar statistica pe 2025 arată doar circa 7.800¹ . Pe lângă bani, contează și distanța, spune Maria Schrammen, responsabilă pentru violența domestică și sexuală la terre des femmes: adesea nu se găsește loc în apropiere, iar femeile sunt trimise în alte localități¹ .

Femeile au sosit înainte de deschiderea oficială

Fondatoarele se gândeau încă cum să amenajeze casa, când o femeie a apărut la ușă, pe 2 octombrie 1976^2,3 . „Am fost asaltate de la început și a trebuit să lămurim toate problemele de organizare în timp ce adăpostul funcționa”Originalul · de · sursa 2, taz„Wir wurden von Anfang an überrannt und mussten alle organisatorischen Fragen im laufenden Betrieb klären” · taz.de ↗, a spus Karin Kaltenberg-Wulf, una dintre fondatoare, într-un interviu pentru Frauenhauskoordinierung² . Casa avea 660 de metri pătrați și 12 camere pentru locatare, iar uneori circa 15 persoane locuiau într-o cameră de 20 de metri pătrați^1,2 . În primul an, 615 femei și 730 de copii au cerut protecție și sfaturi; femeile fuseseră lovite de soți, prieteni sau foști soți, câteva și de tați ori fii, scrie Franziska Benkel în cartea ei despre istoria adăposturilor din Germania¹ .

Fondatoarele aveau, fără să-și dea seama, prejudecata că violența domestică privește mai ales femeile din păturile de jos, spune Kaltenberg-Wulf; una dintre primele locatare a fost însă soția unui procuror cunoscut, ceea ce a arătat cât de puțin știau la ce să se aștepte² .

Casa a ajuns în presă, bărbați au început să o caute, iar unii au amenințat; au urmat mai multe atacuri cu incendii, iar clădirea a trebuit păzită strict^2,3 . Astăzi adresele adăposturilor se țin secrete, ca să fie protejate cele care locuiesc acolo² .

Violența în familie era privită ca o chestiune privată

În anii 1970, violența în familie nu era un subiect de discuție publică, scrie Benkel¹ . Bătăile treceau drept certuri de cuplu, deci drept chestiune privată¹ . O despărțire însemna aproape sigur decăderea socială, din cauza dependenței economice a femeilor¹ , iar o locatară a povestit în raportul casei din 1978 că, fără loc la grădiniță și fără serviciu, nu avea nici bani¹ .

Mișcarea feministă a trebuit să respingă și argumentul că un adăpost ar împinge femeile să-și părăsească familia¹ . Subiectul a intrat în atenția publică în mare parte datorită cineastei Sarah Haffner, scrie Benkel; documentarul ei „Schreien nützt nichts. Brutalität in der Ehe” („Să țipi nu ajută la nimic. Brutalitate în căsnicie”) a stârnit atâta emoție, încât tema nu mai putea fi ignorată politic¹ .

Donațiile contau, dar activistele voiau altceva: „Voiam ca statul să suporte costurile”Originalul · de · sursa 1, n-tv„Wir wollten, dass der Staat dafür aufkommt” · www.n-tv.de ↗, spune o fostă colaboratoare a casei¹ . Sprijin au primit din partea responsabilei pentru familie din guvernul Berlinului de Vest, Ilse Reichel, și a ministrei federale a familiei, Katharina Focke: guvernul federal a plătit 80% din costuri, Berlinul de Vest 20%¹ . Pentru primii trei ani s-au prevăzut 450.000 de mărci germane, cu condiția unei asociații care să administreze proiectul și a monitorizării științifice a lui^1,3 .

De la închiderea casei din 2000 la legea din 2025

Casa a funcționat până în 2000. Potrivit n-tv, a fost închisă pentru că asociația care o administra s-a dizolvat; potrivit taz, printre motive a fost și că vila trebuia renovată^1,2 . În 2022, pe fațadă a fost dezvelită o placă memorială, care amintește de feministele care „au administrat adăpostul în mod autonom, solidar și fără ierarhii, împreună cu locatarele”Originalul · de · sursa 2, taz„autonom, solidarisch und hierarchiefrei mit den Bewohnerinnen betrieben” · taz.de ↗² .

Schrammen cere instruiri obligatorii pentru poliție, judecători și procurori, ca semnalele de alarmă să fie recunoscute mai devreme¹ . Legea privind ajutorul în caz de violență, adoptată în 2025, reprezintă, în opinia ei, un progres istoric¹ . Din ianuarie 2027, landurile trebuie să asigure în toată țara o rețea de servicii de protecție și consiliere^1,4 .